Comunitatea Elenă Elpis Constanța

Elementul Elen a fost prezent in Constanta si in Dobrogea neintrerupt inca din epoca precrestina.Continuitatea prezentei grecilor este atestata de diverse inscrisuri si cronici. Este fara indoiala ca Dobrogea crestinata a avut legaturi strinse cu Constantinopolul, pe care, foarte probabil, l-a copiat. Epoca genoveza a Constantei evoca legaturile comerciale cu grecii din Pont.

Din informatiile furnizate de dl.Sarafidis in „Caietul de notite, file de istorie” -extrase din lucrarile unor scriitori anonimi care au trait in perioada Revolutiei si din manuscrisele doctorului Serfioti-aflam ca:

„In anul 1804 goeleta „Evaghelistria” a vandut incarcatura de ulei de masline si masline si a primit in schimb grau si orz, operatiune care a avut loc in „batranul oras Constanta, marfa destinata Demogherontiei din acest oras”.

Daca acestea sunt exacte inseamna ca ele alcatuiesc cea mai veche marturie asupra existentei acestei Comunitati Elene.

La 1821 negustorii greci din Constanta dispun îndeajuns de mijloace materiale spre a-si  ajuta confratii  în lupta pentru neatarnarea patriei. Ei sunt conduşi in acea epoca de o „Demogherontie”.

Faptul acesta se confirma printr-o mentiune ce se gaseste in arhiva doctorului Aristide Serfioti din Galati, mentiune in care se spune ca locuitorii din  orasul Constanta trimit obiecte si bani capeteniilor Iorgache Olympiu si Farmachi ce se gaseau la 1821 la Galati.Iata si acest document:”

Σέ τούτον τον καιρόν φίά.σανε σύνταχα καΐ οί σταλμένοι στήν Δημογερόντων, της Κιουστεντξες ό ένας από το νερό μέ 5ύο λότκες γεμάτες μέ πολλά χρειαι^Όύμενα καΐ μέ γράμμα στον Φαρμάκη, και. 6 άλλος άπό στερηάς μέ τέσσερα φορ­τώματα πραγματείες και τρόφιμα και συνδρομή, μέ γράμμα στον Γεωργάκη, γράφοντας και παρακαλόντας νά μή στείλουμε άλλη φορά μπουμπασίρηδες καί γίνονται ύποπτοι, παρά νά στείλουμε μήνυμα καί ή Δημογεροντία ί)·ά κυττάςη μέ τρόπο νά μας φροντίσϊ) δι’βτι χρειασί)·οΰμε γιά νά συνοράμουνε τήν πατρίδα μας.”

In traducere:

“Pe acea vreme au sosit dis de dimineata si cei trimisi de Demogherontia Chiustengei (Constanta), unul pe apa, cu doua lotci incarcate cu multe lucruri trebuincioase si cu scrisoare catre Farmachi, iar celelalt pe uscat cu patru incarcaturi cu lucruri si de-ale mancarii si ajutoare in bani, cu o scrisoare catre Iorgachi ( Olympiu ), scriind si rugind sa nu mai trimitem altadata delegati (mumbasiri), caci devin suspecti, ci sa trimitem numai vorba, iar Demogherontia va  cauta, cu precautie, sa se ingrijeasca de cele de care vom avea nevoie, pentru ajutorarea patriei noastre”

Dr.Sarafidi
Constanta, Septembrie 1937

Textul de mai sus se gaseste intr-un manuscris intitulat : „Pρόcεiφη φulλάδα ιστορίας” (Caiet provizoriu de istorie) şi este anonim. El se găseşte în arhiva doctorului Âristide Serfioti

Privitor la termenul Δημογεροντία (Demogherontia), este greu sa gasim un echivalent in limba romana. Demogherontia era o institutie a crestinilor din Imperiul Otoman, alcatuita din 12 membri, cei mai de seama ai Comunitatii (orasului), care juca rolul unei Institutii Judecatoresti, ocupindu-se de interesele orasenilor (membrilor comunitatii) si procesele dintre ei. Acesti “Demogherontes” erau “Sfatul Batrinilor” si erau atasati pe linga Episcopii, acolo unde existau Episcopii, iar acolo unde nu erau Episcopii, pe linga Biserica sau Scoala.

O asemenea Institutie era si la Kuistendje, Constanta veche, din 1821, cand se petrece faptul despre care relateaza manuscrisul.

O “Demogherontie” in orasul nostru gasim si in anul 1864, cand se construieste Biserica si Scoala Greaca, dar ea era formata doar din 6 membri, cei mai de vaza, dintre care faceau parte si  2 medici: Papasaul si Vallindas.

Momentul afirmarii pregnante a Comunitatii Elene incepe cu anii 1858-1860. Este momentul renasterii Constantei si fara indoiala a Elementului Elen. Constructiile de modernizare a Constantei si a Dobrogei au adus un aflux de muncitori greci. Elementul Grec participa la constructia podului de la Cernavoda (1890-1895) si la marile lucrari ale portului Constanta (1895-1909).

Datorita cresterii  fara precedent a numarului de membri de origine elena, determina Comitetul Comunitatii, in martie 1863, la numirea unei epitropii formata din 8 membri care au ca scop  initierea  strân­gerii de  fondurilor pentru construirea unei biserici greceşti în Constan­ţa.

Inceputurile Scolii Elene sunt in  jurul anului 1867, data de la care se gasesc primele menţiuni legate de  cheltuielile Comunitatii facute pentru procurarea materialului şcolar şi pentru plata profesorul, Arhimandritul Tsulatis.

Cladirea Teatrului “Elpis” a fost data in folosinta in data de 20 decembrie 1898. Cladirea a fost construita dupa proiectul arhitectului francez L.Piver. Antreprenorul a fost de origine greaca I.Vlahopoulos. A fost  singura sala de festivitati din Constanta pentru o lunga perioada de timp.

Un rol important în viaţa culturală a Comunităţii din Constanţa l-a avut Asociatia „Elpis, înfiinţată la 24 septembrie 1890. Lipsa unui club al grecilor din acest oraş i-a determinat pe tineri să fondeze „o societate cu cabinet, de lectură”. Scopul lor era să aibă un loc în care „să petreacă cu plăcere pauza de o oră” pe care o aveau între cursuri, „lucru care îi va bucura şi pe ceilalţi”, căci prin aceste lecturi vor „deveni mai utili celor din jur”.

Pina in 1913 au continuat sa vina la Constanta greci,din insulele Chios sau Lesbos, dinspre Tracia de apus, Macedonia de sud, Epir, regiuni aflate inca sub dominatie otomana pina la razboaiele balcanice. In 1913 se vor aseza in Constanta si Dobrogea familii de greci prigonite din Bulgaria. Multe alte familii vor cauta adapost la Constanta dupa infingerea dezastruoasa a fortelor grecesti din Asia Mica din vara anului 1922.

Din perioada interbelica o imagine a Comunitatii ne este data de profesorul gimnaziului elen, Stavru Manesis.

“Am cunoscut Comunitatea Elena din Constanta in perioada anilor 1938-1940, perioada in care am funcţionat ca profe­sor la Gimnaziul de aici. Eram, atunci, mulţi si Împreuna formam Elementul Elen.

Construita Ia extremitatea peninsulei Dobrogei de Nord, capitala a regiunii cu acelaşi nume, Constanta număra 82.000 locuitori.

Era al doilea port, ca activitate, la Marea Neagra după Odesa. Constanta era cel mai important centru al comerţului de tranzit al grâului, petrolului si lemnului, derula aceeaşi activitate in tot cursul anului, deoarece porturile Brăilei si Galatiului  nu aveau aceeaşi posibilitate de a fi folosi­te, din cauza inghetarii Dunării.

In ceea ce priveşte componenta populaţiei oraşului, aceasta era: patru cincimi erau romani, restul erau străini, dintre care mulţi erau greci (in jur de 5.000), majoritatea „Mavro-Thalassites”. Aceia care erau cei mai mulţi, noii veniţi , proveneau din doua mari valuri: după izgonirile bulgăreşti ale anului 1913 si după catastrofa anului 1922 din Asia Mica.

Toate naţiile Balcanilor si ale Pontului Euxin erau repre­zentate aici, fiecare in parte exercitau anumite indeletniciri. Mai puţin romanii, care erau de obicei funcţionari publici si privaţi. Erau evreii cu magazine si prăvălii comerciale, turcii vânzători de pasări, bulgarii se ocupau cu vânzarea de legume, armenii aveau cafenele si se ocupau cu negoţul, mai ales cei veniţi din Anatolia.

Dintre toţi aceştia, cei care se deosebeau in mod evident erau grecii, care intretineau cele mai mari magazine si depozite comerciale aflate in oraş, deţineau cofetarii, restaurante cu berarii si hoteluri, situate pe străzile cele mai centrale, magazine cu diverse feluri de mărfuri si produse alimentare si de alta natura (brânzeturi, mezeluri, cereale, le­gume, lemn, cherestea, sticla si mobile), magazine cu articole metalo-casnice etc. Tot ei aveau si intretineau fabrici de cărămida, ţigla, metalurgice, industria de morarit, meşteri de carute, ateliere de fabricare de carute si trasuri care erau folosite foarte mult, aici, ca mijloc de transport, cizmari etc.

Deasemeni, o mare parte dintre greci, se ocupau si cu comerţul exportul si importul mărfurilor si produselor, citricelor, uleiului de măsline din Grecia, grâului, animalelor, lemnului si cherestelei din România. In portul oraşului era imposibil sa nu intalnesti zilnic nave greceşti care incarcau sau descarcau marfuri.

Nu exista strada fara magazine si locuinţe greceşti sau nu se intampla ca sa nu auzi la fiecare pas limba greaca, care se auzea peste tot, pretutindeni.

Mai mult chiar,  limba greaca era cunoscuta de o mare parte a locuitorilor. Nu exista magazin in care grecul, care cunoştea puţin sau deloc limba romana sa nu se descurce minu­nat intrucat ceilalţi cu care venea in contact ştiau bine limba greaca si in aceste condiţii el servea sau era servit in limba lui.

Existau deasemeni mari agenţii de navigaţie, birouri comer­ciale de navigaţie, mulţi greci lucrau in dome­niul serviciilor publice (Vama, Primarii etc), alţii functionau la banci sau birourile intreprinderilor private. In plus o mare parte dintre grecii care trăiau aici erau medici si avocaţi, alţii editori de ziare locale, fara a putea sa edite­ze in tipografiile locale cârti greceşti. (din documentele Doctorului Hector Sarafidis, publicate in ziarul grecesc „ETHNOS”, la Bucuresti). Din aceste insemnari, referitoare la doctorii si farmacistii care isi exercitau profesiunea in oras, aflam ca „Thrasivoulos Kefalas, din Keffallinias (Kefallonia), a studiat in Italia si s-a stabilit in 1865 in Constanta, unde a ramas trei ani, impreuna cu doi doctori englezi (unu al Companiei Engleze si asociat, venit din Sulina)”, erau singurii doctori ai orasului.

Cel de-al doilea doctor, K.Papasaoul, s-a stabilit in oras in 1866-deci Comunitatea greaca numara doi doctori.

Thrasivoulos Kefalas, in afara de profesia de medic, mai detinea si o farmacie, unde este astazi farmacia Miga. Dupa moartea acestuia, farmacia a revenit fiului lui Dimitrion, care a intretinut-o pana in 1904.

„Doctorul I.Valindas din Kythnou, a studiat in Atena si in Europa, s-a stabilit la Varna si din 1872-1874 la Constanta”. Ajuns aici si-a exercitat profesiunea de doctor pana la o varsta inaintata. „A decedat la Atena in 1900. S-a remarcat pentru educatia, invatatura si omenia lui. Intotdeauna binevoitor si sustinator cu fervoare a situatiei comunitare a celor doua orase pe unde a trecut si in care a exercitat profesiunea sa, a fost exemplu de daruire pentru semenii sai si pentru patriotismul sau.”

Sirul exemplelor de medici greci care au studiat la scoli din Atena nu se opreste aici.

In interiorul oraşului, cei de aceeaşi origine erau posesorii unor case mari si in afara acestora erau si posesori de mari intinderi de pamant, moşii reprezentative.Erau deasemeni pro­prietari de cinematografe, proprietarul unicului teatru ca si a stabilimentelor balneare erau greci.

Dintre grupurile etnice menţionate mai sus intretineau fiecare biserica lor si mulţi dintre ei si şcolile lor. Existau geamii si sinagogi,  biserici crestin-ortodoxe: (romaneşti, armeneşti, ale catolicilor si protestanţilor). Dintre ei se desprind grecii, cei mai vechi dintre toţi cu biserica cu cea mai frumoasa aşezare construita in apropierea scolii greceşti si alături de teatrul grecesc „Elpis”.

Oraşul este un complex, un mozaic de etnii care trăiesc intr-o admirabila armonie, etnii a căror origine este Orientul Apro­piat si Europa de Est ( ca si Elementul Elen) vorbesc limba lor materna si fiecare dintre etnii isi exercita propria lor religie. Toate aceste motive, despre care vorbesc, mi-au umplut sufletul de mândrie etnica si m-au făcut sa-mi amintesc de cetăţile antice greceşti, de existenta lor neîntrerupta pe litoralul acesta ca si al cetăţilor litoralului mediteranian, mi-au generat in acelaşi timp dorinţa de a cunoaşte mai bine spiritul activ al Elementului Elen de aici, urmărind aceasta de la primele incercari de stabilire a grecilor, aici, pana la ultima bătălie pentru reuşita si bunăstarea lor.

Un valoros ghid si de mare ajutor a fost cercetarea documente­lor existente care au aparţinut doctorului Hector Sarafidis, care stabilit aici de mulţi ani, cunoştea mai bine ca oricare altul istoria Elementului Elen.

Inainte celui de al doilea razboi mondial in Constanta traiau, dupa unele surse, intre 6000 si 8000 de greci, iar Comunitatea detinea un important patrimoniu format din scoala, spital, teatru, biserica, cladiri, terenuri.

După instalarea regimului comunist, Comunitatea Elena şi-a schimbat numele în E.A.M., sub primii paşi ai propagandei comuniste.
Ultima fază a venit cu plecarea de bună voie sau gonirea tuturor celor ce nu erau înscrisi în partid. Astfel, perioada comunistă a oprit afirmarea grecilor pe scena publică. În această perioadă mulţi dintre ei s-au reîntors în patria mamă sau au emigrat în alte ţări. Activitatea Comunităţii Elene a fost reluată în ianuarie 1990.

Astăzi, Comunitatea Elenă „Elpis” numără aproximativ 2500 de membrii. Îşi desfăşoară activitatea atât în incinta Teatrului „Elpis”, retrocedat de către statul român în anul 1998, cât şi în alte sedii în curs de retrocedare.

Biserica Elena “Metamorfosis”- Constanta – 1900Biserica Elena “Metamorfosis”- Constanta – 1900
Școala Greacă din Constanța la 1900Școala Greacă din Constanța la 1900
Teatrul “Elpis” din Constanța - la 1900Teatrul “Elpis” din Constanța - la 1900

Asociația „ELPIS”

Un rol important in viata culturala a Comunitatii Elene din Constanta l-a avut ASOCIAŢIA ELENA „ELPIS”, creata pentru  reanimarea, alinarea si salvarea Elinismului S-a constituit in 24 Septembrie 1890 . Sa urmărim viata si activitatea  Asociaţiei de la începutul infiinţări ei:

„Lipsa totala a  unui lacas de întâlnire a celor de aceeaşi etnie in Constanta”,  a încurajat tineretul sa intemeieze o „Asociatie a tinerilor,  care doreau sa aiba o sala de  lectura,  o sala de întâlnire, in zilele de repaus, o instituţie care iti oferea posibilitatea sa petreci ore plăcute si profitabile”.

Se alcătuieşte un comitet din 5 membri: HARIL.PSARAFTI, ELEFTERIOS GIOVANOGLOU,PANAGIOTIS  KOULOUMOUNDRA, MENELAOS TRIANTAFILLOU si GEORGIOS  KOUZOU si  se redactează Statutul.

In Procesul-Verbal din 8 martie 1900 se stabileşte scopul Asocia­ţiei ca fiind următoarul:

Articolul 1: Asociaţia are scopul:

  1. Sa intensifice legătura cat mai strânsa intre etnicii ei.
  2. Sa transmită cunoştinţe practice si folositoare membrilor ei.
  3. Sa ofere posibilitatea educaţiei etice si materiale, a educaţiei morale tinerilor greci. Mijloace educative. Mijloace de invatamant. Scoală.
  4. Acordarea, oferirea posibilităţilor de educaţie a tinerilor in credinţa obţinerii Independentei Naţiona­le, a insuşirii valorilor spirituale,  religioase si de fraţie.

Numărul membrilor Asociaţiei creste in scurt timp. La inceput se întreţine din cotizaţii,  donaţii si din împrumuturi  fara dobânda a membrilor ei,  din cumpărarea de acţiuni de la Banca Naţionala a Greciei. In anul 1894 a avut un buget care revenea la 785.45 franci, iar in anul 1911 un buget de 22.169.40 de franci. Registrul casieriei Asociaţiei este un document doveditor al activităţii Asociaţiei. Se înregistrează fondul pentru săraci greci,  mai mult chiar si pentru străini,  asa cum s-a presta­bilit ca scop al ei. In luna decembrie a anului 1899,  se menţionea­ză o scrisoare de mulţumire a Primarului pentru o donaţie de 100 fr., suma donata pentru săracii oraşului. Deasemeni se în­registrează ca s-au alocat sume scolii, asa dupa cum urmeaza: in 1895, suma de 325fr., in anul 1898 suma de 9.500…in 1922 suma de 20.000, in 1926 suma de 30.000.

Din 1898 Asociaţia obţine o sala proprie cu scena teatrala care se închiriază pentru spectacole de teatru, dansuri, nunti etc. Inagurarea a avut loc in data de 20 Decembrie 1898. Clădirea a fost construita dupa proiectul arhitectului fran­cez L.Piver. Antreprenorul a fost de origine greaca I.Vlahopoulos. Este sala de festivităţi, cea mai frumoasa, cu  pardoseala din parchet, cu oglinzi mari, acoperind pereţii laterali, cu balcoane in forma de Π. La intrarea din fata, lateral exista camera pentru garderoba si bufetul,  dintotdeauna  lingă intrarea principala, se aflau splendide sali alungite pentru şedinţe ale Asociaţiei Elenilor, tot acolo se afla si biblioteca cu cârti greceşti si străine.

In anul 1899 se construieşte o anexa de lucru artistica, la clădirea Asociaţiei, „Compania Artiştilor Liricodramatici” sub presedentia lui Aristide Strati, care a ajutat foarte mult activitatea artistica a Asociaţiei (opera,piese de teatru). In anul 1900 încasările in urma activităţii artistice au ajuns la 2.000 de franci; in anul 1902 la 1.500 fr.; in anul 1904 la 1.000 fr.; in anul 1905 la 3.000 fr.;i n 1915 la 9-10.000 franci.

Pe scena acestei sali in februarie 1902 a prezentat marele autor de tragedii Evaghelia Paraskevopoulou, apoi Theodoros Pofantis,  Ad.Taboularis,  Aperrgis (aprilie 1910),  Marika Kotopouli (1912),  Operetta Papaioannou (februarie 1914)  si cu­noscutul Attic cu putini ani inainte. Deasemeni, pe aceasta scena s-au produs artiştii tuturor comunităţilor străine si multe, foarte bune, trupe romaneşti.

Artişti amatori greci au jucat cele mai bune piese ale repertoriului grecesc, de la „Golfo” si de la „Iubitul Păstoriţei” pina la „Burini” a lui Bogri si „Tatăl educa” a lui Mela.

Cei care au deţinut presedentia Asociaţiei au fost: Aristide Stratis,Tsitsilianopoulos,Paxinos,Hr.Kalderimis si Zotos Konstantinidis.

In 1905 se infiinţează si „Secţia Muzicala” sub con­ducerea d-lui Zotou Konstantinidou, Hr.Gragopoulou si M.Karavasili.Cel mai mare succes al secţiei, in afara de cor, a fost orchestra de mandoline,  care a dat concerte in favoarea Comunităţii in anul 1916.  Războiul a obligat la încetarea activităţii artistice a Asociaţiei,  care a fost reluata sub conducerea lui  Ζ.Konstantinidi in 1921. Colaborează intens cu amatorii dand reprezentaţii muzico-teatrale la Teatrul Asociaţiei. In anul 1922  Polidoros Sarafidis, avocat, fratele doctorului era la conducerea teatrului si dupa aceea din nou Konstantinidis.

Din 1915 se desprind din Asociaţie o parte din membri care se dedica activităţii filantropice cunoscuta sub denumirea: „Uniunea Doamnelor de Ajutorare a Săracilor”. Fondata de doamna Georghiadou,  prima preşedinta ,  d-na Kakia Grangopoulou. Dupa aceasta Angheliki Kontoghirghi, Fotika Sismani, Eleni Papazoglou. Uniunea organiza serate dansante, făcea cheta s.a.m.d., ofereau ajutor lunar catre  concetăţenii de etnie greaca, săraci,   întreţineau pe perioada de iarna cantina, menţionata mai inainte,  pentru elevii săraci si acordau ajutoare familiilor nevoiaşe cu ocazia sărbătorilor Crăciunului, se organiza serbarea pomului de Crăciun, se imparteau obiecte de îmbrăcăminte, ţesături(stofe) si încălţăminte elevilor lipsiţi de posibilităţi materiale.

Alta secţie se desprinde din Asociatia „Elpis”, „Secţia Sportiva”,iar echipa de fotbal a acestei Asociaţii s-a aflat ca valoare pe culmi ajungând cândva Campioana României. Avea stadion in vecinătatea Bisericii Elene. Preşedintele Secţiei din 1923 a fost dl.Antonio  Patras. Ulterior  Asociaţia a dobindit si „Secţie Filologica” cu preşedinte dl.I.Ibrakin a cărui opera teatrala a fost jucata de amatori.

Pentru înfrumuseţarea clădirii s-a străduit mult si a oferit mult preşedintele de atunci Spiros Laskaridis.

In sala mare aveau loc, deasemeni, sărbătorirea aniversarilor naţionale si serbărilor şcolare,  conferinţe si spectacole şcolare etc.

Citeva informaţii interesante din procesele-verbale ale Asociaţiei:

In Martie 1903 se declara  membri de onoare ai Asociaţiei: Grigorios Maraslis, Ν.Kapsalis (Preşedinte al „Elenismului” si Rector al Universităţii din Atena), Timoleon Arghiropoulos (Preşedinte al Asociaţiei Filologice „Parnassos”), Spiros Lambru si P.Karolidis (Profesor Universitar). In Martie 1905 s-a făcut cheta pentru „Apărarea Naţionala”. In 1921 s-a gindit si înfiinţat „Atelierul Femeilor Grecoaice”. In 1922 au fost găzduiţi pentru şapte luni mulţi refugiaţi din Asia Mica. Cu ajutorul Comunităţii, pe lingă faptul ca li s-a oferit găzduire, s-au organizat atunci  si trei trimiteri de refugiaţi in Grecia de la Bucureşti si Brăila. In anul 1924 s-a constatat ca pentru clădirea Asociaţiei cheltuielile au depăşit suma de  600.000 franci. In aceasta suma  s-au calculat impreuna si cheltuielile reparaţiilor efectuate clădirii, care a suferit distrugeri,   in timpul primului război mondial, reparaţii efectuate dupa război. In 1932 au avut loc reprezentaţii ale amatorilor in favoarea reconstruirea scolii Comunităţii Elene din Sulina.

Preşedinţi ai Comunității Elene de-a lungul timpului

1890 – 1893 A.GHEORGHIADI

1894 – 1895 N. HATZIKYRIAKOS (din VARNA)

1895 – 1896 IOANNIS PSARAVTIS

1896 – 1897 Ν.HATZIKYRIAKOS si L. KULUMUNDRAS

1897 – 1898 LASK. LASKARIDIS

1898 – 1899 N.NIKOLETOPOULOS si K.XANTHOPOULOS

1899 – 1900 L.LASKARIDIS si Ν.NIKOLETOPOULOS

1900 – 1902 STAMOS MAVROGHIANNIS

1902 – 1908 N. NIKOLETOPOULOS

1908 – 1909 Ν. HATΖIKYRIAKOS

1909 – 1910 TROHANI N.GHEORGHE

1910 – 1913 PANAGIOTIS FRANGOPOULOS

1913 – 1915 G.TSITSILIANOPOULOS

1915 – 1916 D.DIMITRIOU

1916 – 1919 (închisa activitatea din cauza războiului)

1919 – 1920 I. XANTHOPOULOS

1920 – 1921 D.DIMITRIOU

1922 – 1924 I. XANTHOPOULOS

1924 – 1927 G.SKROU

1927 – 1933 P.SARAFIDIS si Ν.PLOMARITIS

1933 – 1940 SP.LASKARIDIS

1940 – 1945 ( inchisa activitatea din cauza razboiului)

1945 – 1948 THEODOROS DANILOPOULOU

1948 – 1990 (perioda comunista a interzis afirmarea grecilor in Romania)

1989  – 1998  ANTONIADIS EFTIMIE

1998 – 2010  HIROPEDIS ANTON

2010 – 2014  ANTONIADIS EFTIMIE

2014 – 2015 CHIREA NICOLAE

2015 – ANTONIADIS ANTON