Istoria grecilor din Constanța

Prezența elenilor pe teritoriul ținutului dintre Dunăre și Mare a fost încă din antichitate semnalată atît de izvoarele istorice cît și de scrierile și jurnalele călătorilor ce au trecut prin Dobrogea în epoci diferite.

În 657-656 i.d.Hr, potrivit cronicii lui Eusebios, coloniștii din Milet au întemeiat pe malul lacului Sinoe cetatea greacă Istros, numită de români Histria.

În a două jumătate a secolului 6 i.d. Hr, Potrivit izvorului Pseudo-Skymnos coloniștii milesieni întemeiază Tomisul – Constanța de azi.

În sudul Dobrogei s-au așezat grecii veniți din Heracleea Pontică întemeind orașul Callatis – Mangalia de azi.

În 1926, arheologii români au descoperit încă o cetate greceaca pe țărmul fostului golf Razelm, lângă Jurilovca, numită Orgame, atestată încă din secolul 7 i.d.Hr în scrierile lui Hecataios din Milet.

Încă din antichitate, cetățile pontice, ca porturi active și prospere, au fost populate de toate etniile Pontului cît și de etnii ale întregului bazin mediteranean, însă grecii și geții erau cei mai numeroși.

Poetul Ovidiu este cel dintâi care amintește de cele două neamuri în poemele sale: „Vrei tu să afli, poate, și cine-s tomitanii / și ce fel de năravuri se văd în jurul meu / Cu geții în amestec sunt grecii de pe aice, / Dar geții cei sălbatici îi copleșesc pe greci.”

Organizate și guvernate după legile cetăților – mamă, coloniile grecești au evoluat de la regimuri oligarhice la regimuri democratice. Documentele de la Histria și Tomis ne dau informații despre o organizare similară cu cea a Miletului. Știm din „Politica ” lui Aristotel că, la un moment dat, regimul oligarhic de la Histria a fost înlocuit. Coloniile au păstrat cultura, tradițiile și credințele cetăților mama. La Histria și Tomis cultul fundamental era consacrat lui Apollon Tămăduitorul.

Gimnaziul protejat de Hermes și Herakles, banchetele publice, teatrul de la Histria, unde fusese inaugurat și un templu, bazilicile de la Tomis și Callatis, bazoreliefurile și statuile lucrate cu finețe în piatră, marmură sau bronz, epitafurile funerare, dovedesc bogăția vieții spirituale și elenismul veritabil din aceste colonii.

Callatisul a dat civilizației Antichității câțiva renumiți oameni de litere, cum ar fi: Istros din Callatis (sec 3 i.d.Hr) autorul unei lucrări despre tragedie, Satiros Peripateticul (sec 3 i.d.Hr) biograful lui Euripide, Demetrios din Callatis (sec 3-2 i.d.Hr) istoric și geograf, autorul unei opere formate din 20 de cărți despre Europa și Asia, Lembos Herakleides (sec 2 i.d.Hr) istoric și filosof, biograful lui Arhimede, înalt funcționar pe lângă regele Ptolemeu VI al Egiptului, precum și retorul Thales.

Mai târziu, Sciția Mică și metropola ei, Tomis, vor da lumii creștine filozofi și cărturari precum Ioan Casian, Ioan Maxentiu, Epitropul Teotim I, Dionisie Exiguul (autorul cronologiei erei de la nașterea lui Hristos), ca să nu menționăm decați câțiva.

După retragerea aureliană, importanța
strategică a Dobrogei crește. În timpul Împăratului Dioclitian (284-305), ea va fi despărțită de Moesia Inferior în regiune de sine stătătoare sub numele de Scythia Minor cu capitala la Tomis. În noua provincie, unde la începutul mileniului predicase Apostolul Andrei, încep persecuțiile anticrestine ale lui Dioclitian adept al tradiționalismului politeist. Un număr mare de martiri sunt menționați în cetățile pontice. Patru dintre ei, de origine greacă, Kiril, Kindeas, Tasios și Euprasis sunt cunocuti dintr-o insciptie în limba greacă de pe un bloc de calcar. În secolul 4 d.hr au fost martirizați și Zotikos, Attalos, Kamasis și Filippos, ale căror nume au rămas scrise cu vopsea roșie, în grecește, în vechea bazilică de la Niculițel, unde s-a găsit cripta cu osemintele lor.

La Tomis, unde probabil Apostolul Andrei a întemeiat o Episcopie, există, în secolul 4 o viață creștină bine organizată. Sozomenos pomenește aici, în anul 369 pe Episcopul Vetranion de la Tomis, „un bărbat destoinic și renumit prin virtuțile vieții sale”. În anul 392 la Tomis era Episcop Theotimos.În Sinodul Ecumenic 4 se pomenește de Episcopul Alexandros al Tomisului.

Distrus parțial și jefuit de Attila în anul 447 d.H., când hunii au atacat cetățile pontice, Tomisul se ridică din nou din ruine.

Apogeul cetății Tomisului este atins sub domnia lui Justinian (527-565 d.Hr) . În epoca lui, Tomisul este îmbogățit cu numeroase construcții cît și cu turnuri de apărare. Tomisul numără, împreună cu cele exterioare, 35 de turnuri de apărare așezate din 30 în 30 de metri.

După anul 1000 la Tomis – Constantiana își fac simțită prezența genovezii. Împăratul bizantin, Mihai Paleologul, le acordă dreptul să facă comerț în Marea Neagră. Comerțul lor cu Orientul a determinat construirea unor stabilimente comerciale, adevărate oaze de civilizație, care își întindeau influență nu doar pe malurile Pontului, dar și spre porturile dunărene. Giurgiu și Calafat, își datorează fondarea lor tot Republicii Genoveze. Urmele lăsate de ei ca Farul Genovez, situat pe faleza Cazinoului din Constanța sau ruinile portului vechi vorbesc de prosperitatea de care s-a bucurat Constanța atunci (secolele XII și XIII).

Având în vedere legătură genovezilor cu Constatinopolul, este de presupus și prezența grecilor la Constantiana.

Prezența grecească o regăsim menționată însă, cu certitudine, după cinci secole.

Marele călător și talentat memorialist care a fost Evliya Celebi (1651) apreciază că locuitorii Mangaliei sunt greci veniți din Asia Mică. Ioan Gninski, palatinul de Hehn, trecând prin Dobrogea pe la 1677-1678, descrie Isaccea „unde mare parte din locuitori săi sunt greci, armeni, bulgari și turci”. Greci și evrei întâlnește și la Babadag în 1709, pastorul suedez Michel Enesman.

În 1780, agentul Poloniei la Înalta Poartă, W.Czrzanowski spune că :”Constanța era unul din cele mai însemnate porturi, unde vin corăbii grecești. A aflat aici două corăbii de negoț din Constantinopol care aparțineau unor greci. Orașul are o așezare foarte frumoasă”

Diplomatul francez, Charles de Peyssonel, apreciază la 1787 că Balcicul este locuit de greci. Xavier Hommaire de Hell, un inginer francez cu un autentic talent memorialistic descrie « că la Măcin, alături de români constată un amestec pestriț de greci, evrei, cazaci și ruși”.

Sosit cu vasul „Zrnyi” la Tulcea în anul 1858, dr Wilhelm Hamm constată existența în orașul dunărean a 20 000 de locuitori: greci, bulgari, italieni, nemți, evrei, sârbi, unguri, moldoveni.

Baronul d Hogguer, deși se apleacă mai mult asupra problemelor economice, ne spune că la Constanța trăiau 4000 de suflete – „Elementul grec mai tot neguțător, predomină și pe aici”.

Adolphe d Avril, cunoscător al limbii române fiind căsătorit cu o româncă, se arată uimit de faptul că, deși multe naționalități trăitoare aici sunt de aceeași religie – greci, bulgari, ruteni (ortodoxi adică) fiecare și-a ridicat propria biserică.”Aici este explicația întregii chestiuni a Orientului”.

Genevezul Eugene Pittard descrie: „Din punct de vedere etnografic, Dobrogea este un ținut extraordinar”.

Potrivit unei statistici publicate de el, viețuiau aici, alături de români – greci, turci, tătari, bulgari, ruși, germani, italieni, armeni, evrei.

În primul deceniu al secolului 20, Nicolae Iorga, constant pelerin al Pontului Euxin, (el însuși de origine elena după mama ), a văzut la Tulcea, ” gramădindu-se”, prăvălii grecești, bulgărești și evreiești.

La 1856 prevederile Tratatului de la Paris a avut ca și consecință creșterea elementului grecesc la Constanța. În 1840 erau înregistrate 40 de familii grecești la Constanța cu 3 magazine alimentare, 2 măcelarii, un cuptor de pâine, o cizmarie și 2 hanuri. În 1859 întâlnim 500 de familii de greci, majoritatea comercianți.

La Tulcea, în 1864, populația era de 30.000 de suflete, cei mai numeroși fiind grecii, dupã care urmau românii, rușii și bulgarii.

La Sulina, elementul grec predominã (2500 din 6000 locuitori). În 1866, când se ridicã în acest oraş prima bisericã, românii se separã de greci „cãrora le lasă biserica veche”. Un istoric grec al diasporei considera „Veneţia, Triestul, Sulina şi Odessa, oraşe mai mult greceşti decât italieneşti, româneşti sau ruseşte*.

„Grecii locuiesc orașele” – notă în 1850 Ion Ionescu de la Brad; am găsit un singur sat de 94 de familii Alibeichioi (azi Izvoarele) care au venit din Basarabia și s-au stabilit în Dobrogea.

Dintre orașele Dobrogei, grecii au ajuns să domine, pentru o perioadă de timp, viață economică a Sulinei, despre care G.Lejean afirmă în 1861, că „est peuplee en grande majorite de commersants grecs”.În afară de comerțul mare, grecii –proveniți în majoritate din arhipeleag și din insulele ionice – erau navigatori, meșteri de corăbii și deținătorii unei bune părți din micul comerț orășenesc.La Silistra au funcționat în secolul al XIX-lea o școală și biserică.

Odată cu venirea misiunii franceze la Constanța în anul 1855 pentru construirea șoselei Rasova – Constanța, cunoscută ca „Șoseaua franceză”, întîlnim greci care au lucrat la acest proiect, și care ulterior s-au stabilit în Constanța. Mai apoi au sosit și englezii, care prin Societatea „Danube and Black Sea railway Co” încep construcția căii ferate Cernavodă – Constanța, construcția Portului și a 400 de locuințe. Cele mai multe dintre locuințele Constanței au fost făcute de zidari greci care proveneau de la Saranta Eklision, Tracia. Muncitori greci au mai venit și din orașele Anhialos, Mesemvria și Vasilikos din zona golfului Burgas. Zakinthos Manouras a fost dirigintele șantierului de construcție al Cailor Ferate Engleze.

În 1858, începe cu adevărat renașterea orașului – spune Manesis – și împreună cu această și a elementului grecesc. Consulul grec la Varna, Andrei Pappadopoulos – Vretos, vine la Constanța în 1859, pe care o găsește cu o populație de 3000 de suflete, din care 500 sunt supuși greci. În 1873, Sambert, membru al Societãții de geografie de la Paris, vizitând orașul, a gãsit 3000 – 4000 locuitori, dintre care 1 000 de greci, mici negustori. În 1879, din 4000 locuitori, predominau grecii, aproape toți comercianți.

Înainte de alipirea Dobrogei la țara mamă, pînă în anul 1877, primar al orașului Constanța a fost Nicola Papadopol, delegat de conducerea otomană să strîngă și taxele (dijma) pe care orașul trebuia să le dea Înaltei Porți. A fost declarat primul cetățean român al Constanței, recunoscut de către guvernarea din data alipirii Dobrogei la România. A locuit într-o casă de la intersecția străzilor Aristide Karatzali cu Marc Aureliu.

La momentul trecerii Dobrogei la România grecii din Constanța au declarat, printr-o scrisoare deschisă, dorința lor de a fi guvernați de autoritățile române și nu de cele bulgărești.

Între 1878-1880, primul primar al Constanței, ca oraș parte a Românei, a fost Anton Alexandridis, care a fost ales și în 1882-1883. Alți primari greci ai Constanței au fost S.Schinas(1897-1899) și G.Menderkus (1904). Muncitori greci participă la construirea marelui pod de la Cernavodã (1890-1895) și la marile lucrări ale portului (1895-1909). Conform datelor prezentate de Primăria Constanţa pentru anul 1880 la cea dată trăiau în Constanța 279 români, 1.543 greci, 348 bulgari, 175 armeni, 410 turci, 1.804 tătari, 3 sârbi, 29 germani,37 austrieci, 12 unguri, 32 engleji, 8 ruşi, 234 evrei, alte naţionalităţi 248, totalul populaţiei fiind de 5.203. M.D.Ionescu preciza în lucrarea „Cercetări asupra oraşului Constanţa” (Tipografia Thoma Basilescu 1897,p.88) că la 1895, din totalul de 10.419 locuitori ai Constanţei, 2.519 erau români, 2.460 greci, 1.060 bulgari, 2.202 musulmani, 855 evrei, 51 francezi, 109 italieni,559 armeni, 45 englezi, 181 austrieci, 331 germani, 5 olandezi, 33 ruşi, 4 sârbi, 4 muntenegreni.

Tabloul statistic realizat de Gr.Dănescu la 1899 distinge, în ţinutul dintre Dunăre şi Mare, 25 de naţionalităţi care totalizau circa 260.000 de suflete, dintre care 118.999 români, 1.391 italieni, 121 francezi, 11 belgieni, 8.445 greci, 576 albanezi, 66 englezi, 38.539 bulgari,13.680 ruteni, 12.801 lipoveni, 63 polonezi, 93 muntenegreni, 32 sârbi,12.146 turci,28.670 tătari,3.832 găgăuzi,675 unguri,4.654 evrei,2.749 armeni,2.852 ţigani.

La începutul anului 1900, numărul locuitorilor din Constanţa era de 12.752,iar la finele lui 1905 ajunsese la 15.777,din care 9.165 români,2.327 greci, 1.315 musulmani,831 bulgari, 812 evrei,610 armeni,309 germani,217 italieni,95 francezi,105 englezi şi alte naţionalităţi.

În iunie 1916 populaţia Constanţei era de 33.918,din care 21.971români, 2.326 greci,2.815 musulmani, 1.728 bulgari,1.092 evrei,1002 armeni,642 germani, 518 italieni,175 francezi,649 englezi şi alţii.

La recensământul făcut la 10 aprilie 1928 în Constanţa locuiau 47.989 români, 6.170 greci, 3.615 turci şi tătari, 3.660 armeni, 2.067 evrei, 975 germani, 120 cehi,, 123 polonezi, 795 unguri, 171 austrieci, 455 italieni, 15 americani, 16 spanioli,2.037 bulgari, 219 iugoslavi, 1.033 albanezi, 25 englezi, 709 ruşi, 210 alţii, în total 70.492 suflete (Petite guide de la Constantza, Dean Georgersco).

Pînă în 1913 au continuat să vină la Constanța greci, din insulele Chioș sau Lesbos, dinspre Tracia de apus, Macedonia de sud, Epir, regiuni aflate încă sub dominație otomană pînă la războaiele balcanice. În 1913 se vor așeza în Constanța și Dobrogea familii de greci prigonite din Bulgaria. Multe alte familii vor caută adăpost la Constanța după infringerea dezastruoasă a forțelor grecești din Asia Mică din vara anului 1922.

Înainte celui de al doilea război mondial, în Constanța trăiau, după unele surse, între 6000 și 8000 de greci, iar Comunitatea deținea un important patrimoniu format din școală, spital, teatru, biserica, clădiri, terenuri.

Dupã instalarea regimului comunist, Comunitatea Elena și-a schimbat numele în E.A.M., ca prim rod al propagandei comuniste.

Ultima fază a venit cu plecarea de bună voie sau gonirea tuturor celor ce nu erau înscrisi în partid. Astfel, perioada comunistă a oprit afirmarea grecilor pe scenă publicã. În aceastã perioadă mulți dintre ei s-au reîntors în patria mamă sau au emigrat în alte tări.

Activitatea Comunității Elene a fost reluatã în ianuarie 1990.

Astăzi, Comunitatea Elenã „Elpis” numãrã aproximativ 2500 de membrii. Își desfăsoară activitatea atât în incinta Teatrului „Elpis”, retrocedat de către statul român în anul 1998, cât și în alte sedii în curs de retrocedare.