În această luna august, în ziua a cincisprezecea, se cinstiteste Adormirea Preamaritei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria.

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maică Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: “Acestea zice Fiul Tău: Vremea este a muta pe Maică Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viață cea nemuritoare”. Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, și cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul sau, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Și s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, și au dat cinstea și închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca și cum ar fi fost niște slugi însuflețite.

După rugăciune s-a întors acasă, și îndată s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări și mulțumind lui Dumnezeu și chemând rudeniile și vecinii, și-a grijit toată casa, și-a gătit patul și toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Și a spus cele ce i-a zis Îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredințarea celor zise, a arătat și darul ce i se dăduse: o stalpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire și cu lacrimi și au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tanguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa.

Iar Preacurata le-a adeverit, că mutându-se la Ceruri, nu numai pe dânsele, ci și pe toată lumea o va cerceta și o va umbri. Și așa alina întristarea cea mare cu cuvinte iertătoare. Apoi a arătat despre cele două veșminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene și cunoscute și de la dânsa le era hrană.

Și vorbind ea acestea și învățând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, și arătare de mulți nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toți ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau și de Dumnezeu înțelepții ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei. Aceștia, dacă au aflat pricina venirii lor, așa adunați fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: „Noi, o, Stăpână, știindu-te în lume, ca și cu singur Stăpânul nostru și Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta?

Însă de vreme ce cu voia Fiului și Dumnezeului tău te muți spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi și lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Acestea au zis și vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânșii: „Prietenii mei și ucenicii Fiului și Dumnezeului meu, nu faceți bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiți trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.

Când s-au săvârșit cuvintele acestea, iată a sosit și minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat și deschizându-și gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: „Bucură-te Maică Vieții, împlinirea și încheierea propovăduirii mele; că măcar ca pe Hristos Fiul tău trupește pe pământ nu L-am văzut, însă pe ține văzându-te, mi se părea că pe Dansul Îl văd”. După aceasta, luând Fecioara iertaciu ne cu toți, s-a culcat pe pat și și-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; și a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pașnica ei petrecere, și i-a umplut și pe dânșii de binecuvântarea ei.

Și așa în mâinile Fiului și Dumnezeului sau și-a dat sufletul. Și îndată ochii orbilor s-au luminat și auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat și tot felul de patimă și de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântărea cea de ieșire și ceilalți Apostoli; unii au ridicat patul, alții mergeau înainte cu faclii și cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit și îngerii cântând și văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească. Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat să se ispitească a surpa jos patul în care zăcea trupul cel de viață începător, și a-l lepăda pe dânsul.

Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndrăzneții și obraznicii aceia; le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-înșii, care mai nebunește se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit și de amandoua mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecată a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, și s-a făcut sănătos ca și mai-nainte. În același chip și cei ce orbiseră, crezând și punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au așezat acel de viață începător trup în mormânt, și au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngerești. Și de vreme ce, după dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la prea mărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urmă, era mâhnit foarte și întristat, că nu se invrednicise să vadă și el ca și ceilalți Apostoli trupul; și au deschis cu socoteală mormântul pentru dansulca să se închine și el acelui preasfânt și preacurat locaș, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu.

Și dacă a văzut s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, și era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor și tuturor credincioșilor, și mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Ca și până astăzi mormântul cel cioplit în piatră, așa se vede deșert de trup și este cinstit ca închinăciune, întru mărirea și cins tea preabinecuvantatei măritei stapanei noastre, de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria. Tot în această zi, prăznuim pomenirea preamării și nespusei iubiri de oameni ce a arătat Dumnezeu către noi, întorcând cu rușine pe necredincioșii agareni prin mijlocirea Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria.

La începutul împărăției lui Leon Isaurul, numit și Conon, se ridică mulțime de saracini, cu o mie nouă sute de vase asupra marii cetăți a Constantinopolului, ca să o cucerească cu război. Și spunând im paratul că le va da dajdie, ei cereau să pună și păzitori de ai lor la cetate. Pentru această aflându-se lucrurile la nedumerire, și neștiind ce vor mai face, au căzut la Născătoarea de Dumnezeu, rugând-o să ajute cetății ei și să o sca pe de dușmani, fiind la primejdie. Și le-a ascultat rugăciunea Născătoarea de Dumnezeu, și a pedepsit pe cei fără de Dumnezeu, precum li se cădea. Întâi a surpat într-o groapă cu cal cu tot, de a murit, pe agareanul care, hulind, numi se numai Sofia, marea lui Dumnezeu Biserica, nu și sfânta, iar cetatea Cons tantia. După aceea cel ce se suise să strige obișnuită lor rugăciune a fost surpat de acolo, și căzând jos s-a prăpădit.

După aceea a iconomisit Născătoarea de Dumnezeu, că să se bată ei cu bulgării, și au pierit douăzeci de mii de saracini, risipindu-le și vasele, unele într-o parte, altele într-altă. Și a făcut și pe Soliman, mai-marele lor, de s-a smerit la Icoana Născătoarei, și a venit pedestru în cetate, dosadindu-se singur pe sine de semeția și obrăznicia lui cea mai dinainte. Astfel cu mâna tare a păzit cetatea sa Născătoarea de Dumnezeu. Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.