Din decembrie 1878 Primul primar al Constantei dupa alipirea Dobrogei la Patria Mama.
Sportiv de performanta. S-a nascut la Constanta. Este intiatorul reinfiintarii Comunitatii Elene Elpis din Constanta in decembrie 1989. Comunitatea Elena din Constanta a fost prima Comunitate greceasca din Romania reinfiintata dupa caderea regimului comunist in 1989. A fost primul presedinte al Comunitatii Elene din Constanta in perioada 1989-1998. A fost reales in 2010 si a fost presedinte pina la trecerea in nefiinta. Prin activitatea sa a contribuit la pastrarea traditiilor si identitatii grecilor din Constanta.A fost o prezenta respectata atit in rindul etnicilor greci, dar si in rindul majoritatii sau a celorlalte minoritati care traiesc in Constanta.
Pianist, compositor și dirijor. S-a născut la Cetatea Alba, Basarabia, în România interbelica la 6 mai 1921. Și-a început studiile muzicale la o vârstă relativ tânără, iar în 1939 s-a înscris în Conservatorul din București, profesor fiindu-i marele pianist Dinu Lipatti.
Tatal, Stilianos Astrinidis, a emigrat din orasul Serres, Grecia, la inceputul secolului al XX-lea in Cetatea Alba, Basarabia, din cauza saraciei si a instabilitatii politice din Grecia.
Fire intreprinzatoare si bun comerciant, Stilianos Astrinidis a deschis in Cetatea Alba o brutarie si depozite pentru pastrarea granelor. Aici s-a casatorit cu o basarabeanca, Maria, cu care a avut trei baieti : Gheorghe, Pantelis si Nicolas.
Constient de importanta studiilor, si-a trimis cei trei fii sa studieze la Bucuresti:
- Gheorghe Astrinidis, nascut in 1915, a studiat medicina devenind medic generalist, profesie pe care a practicat-o la Policlinica CFR din Constanta pana la decesul sau din 1987. A fost casatorit cu Alla (din Basarabia) si a avut o fiica, pe Maria Astrinidis (actualmente Costea);
- Pantelis Astrinidis, nascut in 1917, a studiat comertul si a fost economist. Un accident pe gheata i-a fost fatal, el decedand la 44 de ani in 1961. A fost casatorit cu dobrogeanca Maria cu care a avut o fiica, Steliana Astrinidis ( actualmente Gorea ) si
- Nicolas Astrinidis
La inceputul celui de-al doilea razboi mondial, de teama invaziei rusesti, au abandonat tot ce aveau in Cetatea Alba si, imbarcandu-se pe un vas impreuna cu fiul cel mic, Nicolas, s-au refugiat la Ierusalim. A fost pentru ultima data cand si-au vazut fiii mai mari, ramasi in Constanta sub regimul comunist care s-a instaurat in Romania.
In timpul razboiului au stat la Ierusalim iar fiul cel mic, Nicolas, s-a inrolat ca voluntar in armata britanica stationata la Cairo și a servit pe frontul libian timp de doi ani. După ce a fost rănit și a primit o medalie pentru fapte excepționale, el a fost transferat în 1943 la Cairo, unde și-a început cariera dând 80 de concerte pentru trupele aliate; a câștigat și Premiul I, atât ca compozitor, cât și ca pianist, la Festivalul Eisteddfod din 1944 și a condus prima sa lucrare simfonică majoră, Oedipul Rex, la Opera din Cairo în anul următor.
Pianist inzestrat cu un talent deosebit, compozitor care a introdus in toate compozitiile sale simfonice influentele grecesti, Nicolas a avut o stralucita cariera mondiala dupa terminarea razboiului.
În 1947, Astrinidis s-a mutat la Paris unde și-a încheiat studiile formale muzicale la Schola Cantorum, primind Diplome în Virtuozitate și Compoziție în Pian. Începând cu 1948, el a efectuat numeroase turnee în întreaga lume, oferind peste 2500 de concerte fie ca solist, fie în colaborare cu alți artiști, cum ar fi violonistii Christian Ferras și Henryk Szeryng. A petrecut cea mai mare parte a perioadei dintre anii 1959-1962 în Martinica, în Antilele franceze, unde a regizat și a predat la Conservatoir, el și violonista Colette Frantz; a fondat și condus Orchestra de cameră a Antilelor Franceze.
În 1965, Astrinidis a fost numit director artistic și muzical al Corului Filarmonic Mixt al Municipiului Salonic, funcție pe care o va deține până în 1985. De atunci, el a adus o contribuție remarcabilă la viața muzicală a orașului, prezentându-și opera simfonică în festivalurile Demetria, prin oferirea a numeroase prime spectacole ale unor opere importante (foarte des transcrise de el însuși), prin invitația artiștilor străini de reputație mondială pentru concerte și participarea la eforturile de creare a unei Opere la Salonic.
Nicolas Astrinidis a revenit in Romania abia in 1970 pentru a sustine o serie de concerte dar si pentru a-si revedea familia pe care nu o mai vazuse de 30 de ani.
A fost membru al Comitetului artistic al Teatrului de Stat din Grecia de Nord și a fondat Opera de Cameră din Grecia de Nord. Din 1979 el a condus Mandolinata de la Salonic și din 1980 a fost directorul Conservatorului Macedoniei. A fost membru al Uniunii Compozitorilor din Grecia , al Societății de Autori, Compozitori și Editori de Muzică (Paris) și al Societății Internaționale de Muzică Contemporană (Paris) și a primit premiul Crucea de Aur a Ordinul lui George I.
Decedeaza in anul 2010 la varsta de 89 de ani.
Din activitatea sa:
Orchestra și cor:
- Sfântul Dimitrie (1962)
- Cyril și Methodios (1966)
- Psalmii (1968)
- Simfonia „1821” (1971)
- Lui Hristos în castel (1991)
- Tineretul lui Alexandru cel Mare (1995)
Orchestra și instrumente soliste:
- Variante de concert (pian; 1955)
- Elen: Concerto-Rapsodia (vioară; 1979)
Orchestră:
- Edipo Rex (1945)
- Turnul singurătății (1950)
- Masca morții roșii (1951)
- Sfântul Dimitrie (1953)
Pian:
- Rapsodia cipriotă (1944)
- Dansul grecesc (1947)
- Două preludii (1948)
- Variații, precum o fantezie și Toccata (1952)
Sursa informatiilor: https://web.stanford.edu/~ichriss/Astrinidis.htm si doamna Gorea Steliana cu calde multumiri!
Profesor Universitar. S-a nascut la Constanta. Absolvent al Institutului de Marina Constanta, Sectia Marina Comerciala in 1963. Din 1973 ocupa functii didactice, lector, conferentiar, profesor universitar. Membru in “Consiliul Tehnic Al Registrului Naval Roman”. A elaborat 52 de studii sustinute cu ocazia unor “Sesiuni de Comunicari Stiiitifice”.
Actor roman. S-a nascut la Techirghiol, judetul Constanta. Mama sa a fost grecoaica. Se numea Stavre Caliopi. Tatal roman, se numea Jean Dumitru, de profesie arhitect. Bunicii din partea mamei au venit din Grecia de linga Salonic. S-au stabilit la Techirghiol unde au deschis o brutarie. Au fost 9 frati, 4 baieti si 5 fete. Toti copii au avut nume de sfinti. A jucat in 87 de filme. Primul film a fost “Procesul Alb” dupa Eugen Barbu, regia Iulian Mihu. A interpretat rolul lui Gica Hauhau. Filmul care l-a consacrat definitiv a fost “Toate Panzele Sus” in regia lul Mircea Dragan. Au fost 2 ani de filmari.Pentrul rolul Ismail au participat 8 actori la preselectie, printre care: Ernest Maftei, Mihai Mereuta, Fratii Teica.
Isi aduce aminte cu drag de mama de la care a primit de o educatie frumoasa. De cite ori venea de la scoala il intreba:”Ai spus sarut mana vecinei?Da mama. Du-te si mai spunei odata”. Il punea sa spuna “Tatal Nostru” in fiecare seara inainte de culcare.
Tatal era arhitect si se numea Jean Dumitru. Era roman din Ilfov satul Ulmeni. A proiectat si construit ca arhitect conductor importante cladiri din Carmen Silva-Eforie Sud, Eforie Nord- Hotel Belona, Techighiol – Vila Peristeri.
Dupa al doilea razboi mondial, Jean Dumitru a fost primul arhitect insarcinat de primarie sa evalueze cladirile bombardate in timpul razboiului. Catedrala Ortodoxa “Sfintii Petru si Pavel” se numara printre ele.
A proiectat si construit mai multe cladiri in Mangalia. Herghelia din Mangalia este proiectata si construita de Jean Dumitru. A refacut Spitalul “Climescu Grigore” din Eforie Sud. A fost bun prieten cu medicul Climescu.
Actor roman.S-a nascut in Eforie Sud,judetul Constanta. A fost unul din cei mai mari actori români de comedie. Mama actorului, Ecaterina, era grecoaică din Ianina și sosise în Constanța în 1913-1914, pentru a studia la Școala Greacă din localitate – considerată pe atunci cea mai bună instituție de învățămînt din Balcani cu predare în limba greacă.Pentru Nicu Constantin primele înclinații spre lumea artei încep să apară la vîrsta de 12 ani cînd avea ocazia, odată cu venirea concediilor de vară, să vadă la Eforie o serie întreagă de mari artiști: George Vraca, Gică Petrescu, Sergiu Malagamba, Ștefănescu-Goangă, Nicolae Bassu Tasian, Arta Florescu, Nae Roman, Bimbo Mărculescu etc.
Tot pe atunci învață de la sora sa, Constanța, lungi poeme de cîte 30-40 de strofe, pe care le recită fără cusur la serbările organizate în Eforie de Ziua Eroilor, făcîndu-se astfel imediat remarcat.
Primul spectacol a fost însă ținut în Școala de Marină din Constanța cînd Nicu Constantin, ce făcea pe atunci parte din grupul „Trio Scaramuța”, a prezentat momentul satiric „Maine vom fi pe mare” în care lua peste picior pe cei din conducerea școlii. Alături de el mai apăreau atunci colegii săi, Muller, Geanoglu, Mușat, Korfiadis și viitorul actor Costel Drăgănescu.
Succesul fiind garantat Nicu Constantin a oferit apoi publicului o altă compoziție a sa, „Melodia constănțeană”.
Între 1960 și 2000, a activat și a susținut peste 9.000 de reprezentații pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. În perioada 1979-1982, Nicu Constantin a fost și actor al Teatrului de Operetă „Ion Dacian”.
În 2001, Nicu Constantin a devenit cetățean de onoare al orașului Eforie Sud fiind decorat cu Ordinul Cultural, clasa I, pentru activitatea sa artistică.
În palmaresul înregistrărilor lui Nicu Constantin se află peste 30 de filme de scurt și lung metraj, 600 de emisiuni de radio și peste 300 de televiziune. În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate.
Inginer Electronist. Conferentiar Universitar Universitatea Politehnica Bucuresti. S-a nascut la Constanta. Specializari in domeniul retelei de comunicatii mobile si personale in Austria si Marea Britanie. Brevete de inventie si Premii la Saloane Nationale de Inventii.
Actor roman. Urmeaza liceul Mircea cel Batrin din Constanta, apoi studiaza la Conservatorul Regal din Bucuresti. In perioada studiilor preuniversitare si universitare realizeaza spectacole de teatru cu piese de Victor Eftimiu, I L Caragiale, V I Popa. Actor recunoscut la Nationalului din Bucuresti. Mai tirziu va fi la conducerea Teatrului National din Bucuresti alaturi de Zaharia Stancu.
Actor roman. S-a nascut la Constanta.Provine dintr-o familie de greci stabiliti de multa vreme la Constanta.O ramura a ei provenea din Asia Mica, cealalta din peninsula, de linga Volos. Primii ani de scoala i-a facut la Constanta in limba greaca. A urmat Institutul de Arta Teatrala din Bucuresti,facind parte dintr-o generatie de aur a teatrului romanesc. O parte din cariera ei a parcurs-o alaturi de mari actori ca Leopoldina Balanuta, Florin Piersic, George Motoi, Irina Rachitianu Sirianu. Cu un puternic temperament scenic, s-a remarcat in numeroase roluri printre care:”Antigona” (Antigona si ceilalti de Peter Karvas), ”Clara” (Absenta de Iosif Naghiu) etc.
In paralel cu rolurile de la Teatrul Odeon a petrecut nenumarate ore in spatele microfoanelor teatrului radiofonic sau in fata camerelor de televiziune. Membru fondator al Uniunii Elene din Romania a fost alaturi de greci cu tot sufletul. La inceputul anilor 90 a parasit scena teatrului pentru a se stabili in Grecia alaturi de fiica sa. A tradus piese de teatru grecesti care ulterior au fost montate pe scene romanesti: “Savarine cu flori” de Thanassis Papathanassiou si Michelis Repas.Pe 26 09 2011 se stinge din viata si odata cu ea “limpezimea”,”gingasia”si “mirarea solemna” din privirea ei ,asa cum o descriu cronicarii.
Medic Chirurg, Conferentiar Universitar la Universitatea de Medicina “GR T POPA” din Iasi.
Arhitect si pictor roman.S-a nascut la Mangalia.Provine dintr-o familie de greci stabilita la sfirsitul secolului al XIX-lea la Mangalia.Absolvent al Scolii de Arhitectura din Bucuresti (1948).Inca din anii studentiei vocatia de colorist este remarcata.Datorita regimului comunist la sfirsitul anului 1950 paraseste Romania. Cu o mica escala in Grecia se stabileste in Brazilia la Rio de Janeiro.
In Brazilia se afirma atit ca arhitect cit si ca pictor unde deschide prima expozitie personala in 1956, urmata de multe altele.Primele sale picturi evoca privelistile Mangaliei natale, cu orizonturi vaste,intinse spre mare.Stephan Eleutheriadis a ramas indragostit de acest orasel pitoresc.Ca arhitect participa la constructia a numeroase cladiri si lucrari de infrastructura din Rio de Janeiro.
Chimist. S-a nascut la Constanta. Isi face studiile la Scoala Politehnica din Munchen. In domeniul chimiei creaza Laboratorul de specialitate din Constanta, printre primele din tara (1912). Publica primele studii despre “Particularitatile namolului unor lacuri sarate de pe litoral”. Demonstreaza existenta “Hidrogenului Sulfurat” in apele Marii Negre. Moare ca detinut politic la Canalul Dunare Marea Neagra, in primele luni de detentie, in 1953.
S-a nascut la Constanţa. Absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân” Constanţa (1951) şi al Politehnicii din Iaşi, Facultatea de Chimie Industrială (1956), al Cursurilor post-universitare de Radiochimie şi Aplicaţii ale Tehnologiilor Nucleare la Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti (1957), susţine doctoratul la Politehnica din Timişoara (1968).
Studii post-doctorale: National Research Council of Canada, Division of Chemistry (1969-1970), G. Washington University, Washington, D.C. (1970 -1971), Dozentenstipendium Humboldt (1972). A lucrat în cadrul Laboratorului de Chimie Organică al Politehnicii din Bucureşti (1958 – 1963) condus de prof. C. D. Neniţescu şi în cadrul Institutului de Fizică Atomică (IFA), Bucureşti (1957 – 1994) ca cercetător ştiinţific principal 1 şi şef de laborator. A funcţionat ca profesor la Universităţile: “Al. I. Cuza” Iaşi , Facultatea de Fizică (1991 – 1998), “V. Goldiş”, Arad (1997-1998), “Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca (1999 – 2002) şi Politehnica Bucureşti (2002 – 2004).
A fost Consilier la Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior – CNCSIS (2002-2010) şi la Institutul de fizică şi inginerie nucleară “Horia Hulubei”. Face parte din Comisia Prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării. Este autor a peste 200 de lucrări ştiinţifice, din care 97 articole ISI, apărute în ţară şi în marile periodice ale lumii, având peste 513 de citări ISI, cu un indice Hirsch=13. Este cunoscut ca om de ştiinţă, profesor şi organizator.
Domeniile sale de activitate: radioizotopii şi compuşii organici marcaţi, scintilatori organici, radicali liberi organici stabili. Chimia biofizică şi biofizica au constituit o fertilă activitate a sa în ultimele două decenii (1978-1998) ale activităţii ştiinţifice, prin stimularea dezvoltării acestor domenii în România datorită programului de cercetare pe care l-a iniţiat şi coordonat: modificarea structurii şi funcţiei biomembranelor sub acţiunea unor anestezice locale (procaina, lidocaina, tetracaina). A fost editorul primei publicaţii româneşti anuale de biofizică, 6 volume, (1985-1990), în l. engleză, Seminars in Biophysics, publicată de IFA, recenzată internaţional. La Iaşi, a fost editorul altei publicaţii în l. engleză (vol. 1-6), difuzată mai ales peste hotare, Current Topics in Biophysics ( 1992-1997) tipărită la Editura Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi. A editat (cu V. V. Morariu) primele 2 cărţi de Arheometrie în România (1988-90).
În ultimii ani s-a ocupat susţinut de politica ştiinţei, pentru ridicarea învăţământului şi cercetării din România la nivelul celui existent pe plan internaţional, publicând Mediocritate şi Excelenţă – o radiografie a ştiinţei şi a învăţământului românesc, vol. 1, Ed. Albatros, Bucureşti, 2002, 338 pag., Vol 2, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca 2005, 288 pag., Vol. 3, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca 2008, 367 pag., vol. 4, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2011, 248 pag. şiElite ale Cercetătorilor din România, matematică – fizică – chimie, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004, 142 pag. Este membru al Societăţilor de Chimie din România şi Germania, membru în colegiile editoriale ale revistelor internaţionale Scientometrics şi Jourmal of Radioanalytical and Nuclear Chemistry.
Este redactor sef al Revistei de Politica Stiintei si Scientometriei (din 2012).
A fost ales prin vot secret Membru de Onoare al Academiei Romane.
Profesor Universitar. S-a nascut la Constanta.A absolvit Liceul “Mircea cel Bătrân” (şef de promoţie, 1924) fiind trecut pe panoul de onoare al liceului. Absolvă “Şcoala Politehnică“ din Bucureşti, secţia Mine (şef de promoţie, 1929).
Întreprinde o călătorie de studii în Belgia şi Franţa, după care începe cariera în sectorul minelor (1930, – Petrila). Funcţionează apoi la direcţia tehnică a Văii Jiului, inginer şef la preparaţia cărbunilor, director al minei Lupeni, după care este transferat la Bucureşti în 1951 ca director al Institutului de proiectări miniere, Institutul de Cercetări Miniere şi Institutul de Cercetări Miniere şi Metalurgice.
A avut o bogată activitate didactică (învăţămîntul mediu şi universitar), trecând prin toate treptele universitare până la profesor universitar (Institutul de Mine din Bucureşti şi Petroşani).
A elaborat lucrări fundamentale din domeniul minier (Exploatări miniere şi de preparare a cărbunilor), studii şi articole ştiinţifice în publicaţii de specialitate (Analele ICEMIN- Institutul de Cercetări Miniere, ICEM- Institutul de Cercetări Metalurgice, Revista minelor). A colaborat la realizarea: Lexiconului Tehnic Român, Manualul inginerlui de mine, Îndreptar tehnic în minerit.
Autor al mai multor inovaţii, a introdus procedee moderne de: sortare a substanţelor minerale utile –mediu dens, obţinerea cărbunelui cocsificabil cu procent de cenuşă redus, semicoxificarea cărbunilor de la Petrila.
A contribuit la realizarea unor proiecte privind: sistematizarea ansamblului minelor din Valea Jiului, amplificarea spălătoriei Lupeni, îmbunătăţirea cuptoarelor de semicarbonizare Abderhalden, adânciri de puţuri în conditii grele de presiune, emanaţia gazelor şi infiltării apei.
A primit Medalia Muncii. La data de 14 aprilie 1963 a încetat din viaţa unul dintre profesorii şi inginerii de seamă din sectorul minier, Dumitru Hrisanide.
Născut la 21 iulie 1904, inginerul Dumitru Hrisanide a absolvit Şcoala Politehnica din Bucureşti in anul 1930 ca şef de promoţie.
Incepînd meseria de inginer de mine în bazinul Văii Jiului, ingine¬rul Dumitru Hrisanide lucrează la mina Petrila şi în cadrul Directiei Minelor, iar între anii 1940 şi 1944, are funcţia de inginer şef al spălătoriei Petrila şi apoi al minei Lupeni. Din anul 1950 este chemat în postul de şef al serviciului tehnic la Direcţia Gene¬rală S. A. Sovromcărbune. Din anul 1952 trece pe rînd în calitatea de inginer şef la IPROC, director ştiinţific adjunct la ICEMIN şi la ICEM.
Incă de la începutul activităţii sale ca inginer, D. Hrisanide a ară¬tat o înclinare deosebită şi pentru activitatea didactică, lucrand ca profesor la şcolile medii tehnice miniere din. Valea Jiului.
La infiintarea Institutului de Mine din Petrosani in anul 1958 , este numit profesor de exploatari miniere.Din anul 1952 trece la Institutul.de Mine din Bucureşti, apoi din nou la Institutul de Mine din Pe-troşani, iar în ultimii ani la cursurile postuniversitare de ingineri economişti minieri de pe lîngă Scoala Politehnică din Bucureşti.
In acelaşi timp, lucrează în cadrul Insti¬tutului de proiectări miniere — IPROMIN — aducînd o contribuţie valoroasă la ela¬borarea proiectelor legate de dezvoltarea industriei miniere, atît privind exploatarea, cit si prepararea carbunilor,specialitate in care este de asemenea mult apreciat.
Ca profesor, Dumitru Hrisanide se im¬pune prin nivelul ştiinţific al prelegerilor sale şi prin modul de expunere.
Prin vastele sale cu¬noştinţe teoretice şi prin bogata sa experienţă practică, profesorul D. Hrisanide cîştigă aprecierea, consideraţia şi recunoştinţa multor serii de studenţi şi colegi mai tineri.
Meritele lui didactice sînt recunoscute şi con¬firmate de Ministerul Invăţămîntului, care îi acordă titlul de profesor în învăţămîntul superior. Este solicitat să colaboreze la diferite publicaţii tehnice, pre¬cum şi la lucrările spe¬ciale necesare Comitetului pentru tehnica nouă.
Inginerul Dumitru Hrisanide a făcut parte de mai multe ori din delegaţiile romane
la consfatuiri tehnice miniere din alte ţări, unde — în calitate de expert tehnic —a susţinut cu competenta problemele legate de mineritul nostru.
Profesorul ing. D. Hrisanide, modest şi apropiat faţă de colaboratorii de lucru şi studenţii săi, model de munca şi conştiinciozitate profesională şi îndrumător al noilor generaţii de ingineri minieri din ţara noastra, prin încetarea sa din viaţă, în plină activitate tehnică şi didactica, lasă un mare gol în rîndul specialiştilor din industria noastră minieră şi din învăţămîntul superior.
Actor. Artist emerit. S-a nascut la Constanta.Bunici din partea tatei, Manole si Vasilichia.erau greci din Mangalia.Bunicul Manole a detinut pentru un timp o functie de raspundere la Patriarhia de la Constantinopol.Bunici din partea mamei, Hristu si Elena erau greci din Tulcea.Bunica Elena avea origini in insula Itaca, fapt pentru care mama actorului a fost botezata Penelopa.Tatal actorului se numea Nicolae si a urmat scoala la Constantinopol.
Tatal actorului a facut parte din Comitetul Comunitati Elene din Constanta o perioda lunga de timp.Gratie lui si a unor greci inimosi s-a infiintat in Constanta o trupa de teatru de actori amatori.Spectacolele aveau loc in sala de festivitati a scoli grecesti.Cu bani strinsi din aceste reprezentati si din donati s-a ridicat Teatrul Elpis. Din trupa de teatru facea parte si Ianis Paxinos, principalul furnizor de texte si traduceri.
Acesta avea sa devina primul sot al marii actrite Katina Paxinou, singura actrita greaca detinatoare a unui premiu Oscar pentru rolul din filmul „Cui ii bate ceasul” dupa Hemingway.H. Nicolaide actor de teatru, televiziune şi film; scriitor dar şi diseur, a avut mari succese în special în teatrul de revistă. A jucat în: „Faxum melodi…” scris de el şi Nicolae Chiriţescu, „Colţ cu Brezoianu” de asemenea scris de el şi de Puiu Maximilian şi dirijat de compozitorul Elly Roman, în „Pigulete plus cinci fete” la Teatrul Mic.
Şi-a scris singur cuplete, scenete, pe care le-a interpretat pe scena Teatrului de Revistă „C. Tănase” din Bucureşti. A jucat în filmele: „Dragoste la zero grade”, „Directorul român” şi „Mofturi 1900”, ambele regizate de Jean Georgescu. La TV. a jucat în anecdotele „Starea de leşin”, „A dispărut copilul” şi altele. A mai apărut într-o emisiune pentru copii „Măzgălici şi Zugrăvici” la TV, în care desena şi cânta. A scris versurile la celebrul şlagăr „Cărăruie care suie în vârf de munte”..A urmat si Conservatorul unde a avut-o ca profesoara pe Maria Filotti.
Medic. S-a nascut la Constanta. A avut inclinatii politice de stanga fiind unul dintre primii socialisti din Dobrogea.A luat parte la revolta de pe vasul Potemkin in 1905.A fost iubit de constanteni pentru calitatile sale de om si de medic.
Medic. S-a nascut la Constanta.A fost fiul lui Aristide Karatzali.A studiat medicina la Paris, dupa un an de pregatire la Lyon intre 1923-1933. Isi sustine doctoratul in 1933 cu lucrarea “Etude clinique et genetigue de la langue plicaturee”, prima teza de genetica sustinuta la vreo Facultate de Medicina din Franta. Este creatorul Scoalii Romanesti de Citogenetica.
A lucrat in Bucuresti in laboratorul dr Gheorghe Marinescu. Din 1935 a fost secretar al Asociatiei de Genetica din Romania, sub presedentia G.Marinescu si C.I.Parhon. Din 1936 a fost reprezentant al Romaniei la Federatia Internationala a Organizatiilor de Genetica de la Londra. In 1958 era sef de laborator la Intitutul Oncologic, in 1964 avea aceeasi functie la Intitutul medico-legal si Institutul de Patologie si Genetica Medicala „Victor Babes”.
A contribuit la elucidarea cauzelor Sindromului Down, fapt recunoscut pe plan mondial.
Inginer Chimist, Profesor Universitar. S-a nascut la Constanta. Vicepresedintele Societatii Nationale De Chimie. Colaborari la publicatii de specialitate, materiale sustinute la Conferinte nationale si Internationale-Bucuresti, Toulouse, Copenhaga, Budapesta, Konya, Rio de Janeiro etc.
Economist, matematician roman. S-a nascut la Constanta.Parinti au fost greci Pe tatăl său îl chema Stavros, iar pe bunicul Gheorghe Athanasiu. De la prenumele bunicului său, George, i s–a stabilit numele de familie – Georgescu – cu care a fost trecut în registru copilul Nicholas la înmatricularea în clasa I la şcoala primară din urbea natală”. Pseudonimul Roegen reprezintă Ne Geor inversat, utilizat ca un retronim
Tatăl său era ofiţer (cu grad de căpitan) iar mama maistru de lucru la liceul de fete din localitate. Veniturile modeste ale părinţilor nu le permiteau să satisfacă capriciile copilului: „ei nu–şi permiteau să–mi cumpere nici măcar pantofi cu şireturi, care erau cu un leu mai scumpi decât cei cu butoni, deşi eu jinduiam după pantofi cu şireturi”. Tatăl său a fost nevoit să se pensioneze de tânăr deoarece a surprins un ofiţer cu grad mai mare furând din carnea soldaţilor şi l–a pălmuit. Pensionar fiind, acesta a avut timp să se ocupe de educaţia copilului.
De mic Nicholas avea înclinaţii spre studiu, în special spre matematică: „prima mea îndeletnicire a fost să înşirui numerele de la 1 la 99 pe orice petic de hârtie care îmi cădea în mână. Prima mea descoperire matematică a fost să scriu „o sută” 100 şi numerele care urmează. Cea de–a doua descoperire matematică a mea în legătură cu care şi azi îmi amintesc zâmbetul fericit al tatălui meu, a fost ciurul lui Eratostene”. Colaborarea cu tatăl său a fost benefică iar dispariţia acestuia la doar opt ani ai copilului l–a marcat profund: „aveam opt ani când a murit şi aveam să–i simt lipsa nu numai ca pe un părinte dar şi ca pe a unui bărbat care să mă pregătească pentru viaţa dură în care urma să intru ulterior”.
A învăţat să scrie şi să citească de la patru ani. A început studiile la „Şcoala primară nr. 1” din Constanţa unde o amprentă deosebită asupra lui a lăsat institutorul Gheorghe Rădulescu: „el se străduia să stimuleze pe elevii de nota 10 ca mine, punându–ne probleme care necesitau algebră”
A făcut studii de matematică la Universitatea București, studiază statistică la Universitatea Sorbonne din Paris, iar mai târziu în Anglia.Alături de alți diplomați români, în 1944, fiind secretarul general al comisiei de mediere a armistițiului dintre România și țările vest-europene, membre ale Aliaților, participă decisiv la apropierea punctelor de vedere ale părților implicate.În 1948, împreună cu soția sa, emigreaza în Statele Unite ale Americii. A predat la Universitatea București, înainte de emigrare, și la Universitatea Vanderbilt din Nashville, Tennessee și respectiv la cele din Geneva (în 1974) și Strassbourg (în 1977 -1978). În 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Nicolae Georgescu-Roegen este fondatorul teoriei bioeconomice, o teorie care prezintă un mod revoluționar și integrator de a vedea economia. Opera sa de căpătâi este The Entropy Law and the Economic Process (Legea entropiei și procesul economic) publicată în 1971, referitoare la entropia economică.
Domenii aparent ireconciliabile, așa cum erau privite economia și ecologia la sfârșitul aniilor 1960, sunt aduse împreună elegant și, respectiv, fundamentat matematic și fizic de către Georgescu-Roegen. Contrar gândirii anterioare teoriei bioeconomice, care situa revoluția industrială și progresul tehnic de o parte a „baricadei”, respectiv evoluționismul lumii vii și ecologia de cealaltă parte, economistul român vine cu o clarificare decisivă, având și conotații evidente de economie politică contemporană.
Nicholas Georgescu-Roegen enunță și demonstrează că, pe de o parte, rezolvarea problemelor decisive ale mediului sunt strâns legate de progresul științific, tehnologic și informatic al societății umane, dar, în același timp, doar existența progresului generalizat al rasei umane, în sine, nu poate rezolva automat problemele ecologice pe care tot oamenii și dezvoltarea accelerată a omenirii, începând cu revoluția industrială le-au creat. Factorul decisiv îl reprezintă voința societății umane, per ansamblu, de a rezolva problemele existente.
Considerând economia liberală clasică mult prea mărginită și mecanică, Georgescu-Roegen a reliefat contradicția dintre principiul al doilea al termodinamicii și legea entropiei – adică între degradarea de neevitat a resurselor naturale folosite de omenire, ca urmare a folosirii lor, și creșterea materială nelimitată. El s-a arătat adeptul unei descreșteri economice, pentru a ține seama de legea fizică a entropiei.
Eseist, istoric literar, cronicar literar şi folclorist. S-a nascut la Sinoe, judetul Constanta. Scrie carti, intocmeste antologii, elaboreaza studii, dezbate raportul reciproc dintre folclor si cultura moderna. Cercetator stiintific, sef de sectie – Institutul de Istorie, Teorie Liteara si folclor, apoi la Institutul “George Calinescu”. Colaboreaza la importante reviste ale vremii:’Ramuri”, Gazeta Literara”, ”Revista Fundatiilro Regale”, etc.
Istoric, Lingvist. S-a nascut la Avdela – Grecia. A studiat la Leipzig unde si-a luat doctoratul in litere, A fost profesor la Licee din Salonic. Apoi director al Liceul din Silistra. Directorul Revistei “Analele Dobrogei” si alte reviste. S-a consacrat cercetarii limbii, culturii si istoriei romanilor din sudul Dunarii.
Actrita de film si teatru. S-a nascut la Pireu un anul 1900. Katina Paxinou, a fost o actriță grecoaica care rămâne in istorie ca una dintre cele mai bune actrițe. Cu talentul ei, a reușit să exceleze pe marile scene ale lumii. Artista de renume internațional a fost prima actriță grecoaica care a reușit să fascineze Hollywood-ul și chiar a câștigat un Oscar si un Glob de Aur in anul 1943 pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar in filmul „For Whom the Bell Tolls”, “Pentru cine sună clopoțelul “ pentru interpretarea superba al revoluționarei spaniole Pilar în această adaptare cinematografică clasică a romanului lui Ernest Hemingway.
A studiat muzica și canto la “Conservatoire de Musique de Genève” și mai târziu la Berlin și Viena. După terminarea studiilor s-a căsătorit cu Ioannis Paxinos, care timp de cativa ani a activat in silogul Comunitatii Elene Elpis din Constanta punand bazele unei trupe de teatru.
A locuit la Constanta in perioda 1921- 1925 unde a performat atat in sala Elpis cat si in saloanele boieresti si in propria locuinta.”Recita si canta dumnezeieste lieduri, dupa cum isi amintea scriitorul Ion Marin Sadoveanu, relatand despre o memorabilia serata, cand superba Katina o intrupase pe Carmen”
Ce a determinat imbarcarea neasteptata a familie Paxinou pe vasul Embiricos Megali Ellas? Nu se stie!
În 1928, a apărut pentru prima dată într-o piesă, ca membru al trupei Marika Kotopouli, într-o producție din Atena a piesei „Femeia goală” a lui Henry Bataille. În 1931, s-a alăturat trupei lui Aimilios Veakis împreună cu Alexis Minotis. Paxinou s-a căsătorit cu Alexis Minotis și au colaborat eficient din 1932 până în 1940, când a devenit membru permanent al Teatrului Național Grec.
A jucat rolul mamei lui Tyrone Power în Prince of Foxes în 1949. După 1949, Paxinou s-a întors la Hollywood doar o dată, pentru a juca, din nou, o țigancă, de data aceasta în epopeea religioasă Technicolor din 1959, The Miracle . În 1950, Paxinou și-a reluat cariera pe scenă. În Grecia natală, ea a format Teatrul Regal din Atena cu Alexis Minotis, directorul ei principal și soțul ei Ioannis Paxinos, din 1940.
Marea actriță greacă, în timpul șederii sale la Teatrul Național, a jucat la Londra, Frankfurt și Berlin. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Paxinou a emigrat în Statele Unite și a jucat la teatrul Broadway. S-a întors în Grecia ai a inceput sa cânte cu Alexis Minotis la Teatrul Național. Au făcut turnee în Statele Unite și Europa.
În timpul dictaturii, Paxinou și Minotis și-au format propria trupă de teatru. Au susținut multe spectacole de teatru, cum ar fi „Nunta de sânge” de Lorca, „Juno și Paycock” și „Luptătorii” de Stratis Karras.
Ultima ei reprezentație teatrală a fost la piesa „Mamă curaj”, iar ultimul ei film a fost „Insula Afroditei” în 1969.
Paxinou a murit de cancer la Atena la 22 februarie 1973, la vârsta de 72 de ani. A avut o fiică din prima căsătorie cu Ioannis Paxinos, al cărui nume de familie îl folosea după divorțul lor. Este inmormantata in cimitirul Central din Atena.
Inginer. Profesor Universitar. S-a nascut la Constanta. Activitatea stiintifica este concretizata in 80 de proiecte tehnologice, lucrari publicate in culegerile Conferintelor Internationale (Copenhaga, Patra, Nicosia, Varna etc) majoritatea referindu-se la mecanica experimentala.
Publicist, Director al ziarului “Dobrogea Juna” vreme de 40 de ani. S-a nascut la Constanta. Timp de 40 de ani “Dobrogea Juna” a fost cea mai citita gazeta din Dobrogea. Este primul magazin istoric al scumpei noastre Dobrogene.
Medic, Scriitor. S-a nascut la Constanta. Si-a exercitat profesia si in Armata Romana. A imbratisat diverse domenii: medicina, filologie, istorie.
A scris primul Dictionar Roman – Grec (Dictionarul Roman- Grec, Institutul de Arte Grafice “Victoria’ Constanta, 1922) si Dictionarul Grec- Roman in 1935.
A partcipat la numeroase Congrese de Medicina ale vremii. A sustinut numeroase conferinte la Atena, Paris, Constanta, Bucuresti. S-a preocupat de grecii din Romania, cu afectiune s-a aplecat asupra problemelor lor. Referitor la lucrarea sa “Comunitatea Greaca din Romania” a fost premiat de Academia din Atena, in decembrie 1935.
Sculptor. S-a nascut la Constanta. In 1982 deschide prima expozitie personala. Intre 1982 si 2002 verniseaza un numar de 13 expozitii personale. Este singurul sportive roman care obtine medalii olimpice in arta, iar lucrarile sale premiate sunt expuse la Muzeul Olimpic din Lausanne. A practicat kaiacul de performanta. A cucerit 8 titluri de campion national si 11 titluri in conpetitii europene si internationale.
Sublocotenent erou. S-a nascut la Constanta. Erou roman de origine elena. Este fratele lui Constantin Sarry. Moare in Primul Razboi Mondial in apararea Turtucaiei in august 1916.
Tenor roman.S-a nascut la Constanta.Este unul din cei mai mari tenori romani. Mama era grecoaica si provenea dintr-o numeroasa familie greceasca din cartierul Fanar din Constantinopol. Bunica pe linie materna se numea ca fata Kiriazi. Mama insa si-a pastrat numele bunicului care se numea Dulcaridis. Mama s-a numit ulterior prin casatorie Eli Stavru si a fost o personalitate marcanta cu o activitate prodigioasa. La mijlocul anilor 30 a fost chiar Presedinta Comunitatii Elene din Constanta.
Tatal a avut si el pregatire greceasca urmand Liceul la Salonic. In casa se vorbea limba greaca pe care a invatat-o de mic. În liceu a început să cânte la serbări, mai întâi în cor, apoi ca solist. Ştia canţonete foarte la modă din repertoriul marelui bariton italian Gino Bechi, apoi Prologul din “Paiaţe”. Primele succese au venit odata cu oportunitatea de a canta câteva opere în concert cu Ansamblul Sfatului Popular al Capitalei. Dirijor şi director artistic era exigentul Emanoil Elenescu. A inaugurat ciclul concertelor cu opera “Cavalleria rusticana” şi a fost ales să cânt rolul Turiddu. Si-a făcut astfel debutul ca solist de operă în 9 decembrie 1956.
A avut o cariera deosebita,aproape 26 de ani de prezenta pe scena nationala, in tara si strainatate.
La la sfârşitul anilor ’60, l-a cunoscut pe maestrul Nicolae Astrinidis, un muzician excelent, dirijor, pianist şi compozitor. Acompaniase timp de 20 de ani instrumentişti mari, precum violoncelistul Gaspar Cassado.
A mers la Salonic destul de des dar prima apariţie în Grecia a fost împreună cu ansamblul Operei Române la Festivalul de la Atena din 1970, la Herod Atticus, unde a cântat cu mare succes în “Carmen” alături de Viorica Cortez, Dan Iordăchescu şi Maria Şindilaru. Celălat spectacol a fost cu Elena Cernei, Ion Buzea şi David Ohanesian. A dirijat Paul Popescu. Acest spectacol i-a adus contracte şi la Opera din Atena, unde a cântat de vreo 4-5 ori, în anii ’70-’80, serii de spectacole cu Trubadurul, Carmen, Paiaţe. Au fost ani prodigioşi pentru că îsi împărţea apariţiile între Salonic şi Atena.
A avut o carieră importantă, unanim recunoscută de criticii muzicali precum si de public.
Presedinte al Comunitatii Elene din Constanta intre anii 1909-1910. S-a născut, conform unui act emis de Patriarhia Constantinopolului în 1914, în ziua de 5 august 1868 , la Constantinopol, unde a fost şi botezat în ziua de 22 septembrie 1868, şi a decedat pe 13 noiembrie 1934, pe vasul “Carol I”, în apropiere de Pireu.
Copilăria şi adolescenţa a petrecut-o în casa părintească, unde, cu ajutorul profesorilor particulari a căpătat temeinice cunoştinţe în învăţarea limbilor străine – în afară de greacă, limba maternă, vorbea curent franceza, engleza şi germana, în ultima limbă făcându-şi instrucţia generală. Iar după venirea în România a învăţat foarte bine şi limba română, după o metodă germană.
In România a venit după 1890, mergând la Corabia, unde se stabilise fratele său Constantin. La scurt timp se mută la Brăila, angajându-se funcţionar la firma de cereale a lui Georges Nicolopol.
Şederea sa în România este întreruptă de izbucnirea războiului greco-turc din 1897, pentru Thessalia, când a plecat voluntar în Grecia. Pacea încheindu-se relativ curând după sosirea sa în Grecia se înapoiază în România. Deşi războiul a decurs sub auspicii nefavorabile Greciei, care era nepregătită din punct de vedere militar, s-a soldat totuşi în favoarea ei, în urma intervenţiei puterilor europeene – Grecia căpătând Thessalia, regiunea cea mai agricolă a Greciei.
Inapoiat în România, se stabileşte la Constanţa, unde rămâne până către anii 1909/1910, ocupându-se cu comerţul de cereale. Face şi călătorii în Italia, Marsilia, Germania.
Persoană activă, se ocupă şi de bunul mers al comunităţii greceşti din Constanţa, în fruntea căreia este ales preşedinte. Din această perioadă se păstrează două scrisori din 16/29 octombrie 1909, semnate de elevii şi elevele şcolilor de băieţi şi fete ale comunităţii, prin care i se adresează mulţumiri pentru activitatea desfăşurată în folosul obştii.
Din aceeaşi perioadă au rămas şi două acte de indigenat emanând de la vice-consulul Rusiei din Constanţa, purtând nr. 57 din 20 februarie 1908, şi de la Agenţia consulară a Franţei din Brăila, cu nr.74 din 11 ianuarie 1910. Cauza acestor emanaţii rezulta de pe urma expulzării unor fruntaşi ai comunităţii greceşti din Bucureşti, în frunte cu dr. George Milliaresi, şi întreruperii relaţiilor diplomatice dintre România şi Grecia ca urmare a situaţiei din Macedonia.
Spre sfârşitul anului 1909 se mută la Brăila şi se căsătoreşte, la 9 iunie 1910, cu Antigona GARDELLI (fiica lui Gheorghe, + 1902, cu Anastasia, care a decedat după anul 1910) – născută la 21 dec. 1879, în Brăila, şi decedată la 29 dec. 1974, în Bucureşti. Soţia sa era văduvă, prin divorţ, după Panait Zisu-Musli.
Căsătoria a avut loc la Brăila, în locuinţa unei surori a miresii, Ecaterina I. Vlassopol, din strada Vapoarelor Nr. 3. Naşi a fost o altă soră a miresii, Persefoni, împreună cu soţul ei, Iancu Demetriad.
In Brăila, soţii Trohani au locuit pe rând, în str. Coroanei nr. 31, str. Polonă Nr. 16 (casă ce le-a aparţinut în proprietate, dar au vândut-o în 1917, str. Teatrului nr. 10 şi în fine în str. Danubiului nr. 14.
Stabilit în Brăila a ocupat postul de director al sucursalei din localitate a Băncii Agricola, fiind coleg de birou cu I. Săvescu, ajuns în urmă director general al Băncii Româneşti.
După Primul război mondial a stat singur în Bucureşti câţiva ani, colaborând la conducerea Băncii I. Lasaris. Revenit la Brăila, către anul 1922, este numit director al nou înfiinţatei Bănci Elleno-Române, pentru scurt timp însă, căci nefiind de acord cu conducerea băncii pleacă, în 1924. Preşedinte al consiliului de administraţie al băncii, în acea vreme, era cunoscutul om de lume, cântăreţ şi mare proprietar, George Cavadia, creatorul Conservatorului „Lyra” din Brăila. Peste câţiva ani, în 1927, banca a dat un răsunător faliment.
După plecarea de la bancă nu a mai ocupat vreun post, dedicându-se comerţului de cereale şi realizând câştiguri din ce în ce mai mici. A izbucnit şi criza din anii 1929-1933. Antigona, soţia sa, este obligată să vândă unele magazii de cereale, ce le avea drept zestre.
Ca urmare, Gheorghe Trohani se hotăreşte să plece, în 1934, în Grecia pentru a lichida întreaga succesiune a familiei rămasă la Leonidion. Dar la intrarea vasului “Regele Carol I” în portul Pireu, în ziua de 13 noiembrie 1934, în urma unui atac de cord, decedează. A fost înmormântat în cimitirul din Pireu, prin îngrijirea consulului onorar al României, Inglessi.
In viaţa de zi cu zi l-au caracterizat cinstea, corectitudinea şi discreţia. Copiilor le insufla formarea unor opinii juste şi reale asupra principalelor aspecte ale vieţii. Citea mult şi expunea clar. Regreta imposibilitatea unor noi călătorii cu copiii – de aceea plimbările prin Brăila şi mai ales prin port deveneau adevărate lecţii de istorie şi geografie.
Ţinuta sa se traducea printr-o sobră distincţie vestimentară, căreia o butonieră veşnic înflorată îi dădea, prin excepţie, o aparenţă de eleganţă căutată. Poate şi de aceea a ales să moară departe … pentru a nu-i stingheri pe ai săi.
…
A avut doi copii – un băiat şi o fată.
Demostene Tranulis s-a nascut in casa parinteasca din Constanta la 22 martie 1883 si a fost al treilea din cei cinci fii al lui Anastase si Elisabeta Tranulis.Parintii au fost amandoi de origine greaca familia tatalui provenind din insula Samos in Arhipelagul Egee iar mama fiind nascuta la Anhielo langa portul Burgas din „Rumelia Orientala”.
Demostene si-a facut studiile primare la scoala greaca si la scoala nr. 1 Romaneasca din Constanta. In armata a facut parte din regimentul Infanterie 34 Constanta, contingentul 1905. A facut campaniile din 1913 si 1916, ramanand la Braila prizonier in teritoriu ocupat, fiind ranit si in imposibilitate de a se evacua. Toti cei cinci Frati Tranulis au luptat dealtfel si la Batalia de la Marasesti din 1917.
Dupa armata pana in primul razboi mondial din 1916, se ocupa cu negotul de cereale, avand propriul sau magazin de cereale si furaje la Obor. Dupa razboi deschide Teatrul Cinema „Grand” din parcul Arena Grand, care functioneaza timp de trei ani. In acelasi timp este director si proprietar al revistei teatrale si cinematografice Constantene.
In 1927 Demostene incepe constructia cladirii de fata, care avea sa devina Teatrul Ligii Culturale, ctitoria Demostene Tranulis, a carei finalizare si dotare completa a durat aproximativ 3 ani, inzestrand-o cu mobilierul corespunzator si toata aparatura necesara, ca de pilda instalatiile tehnice de proiectie, sunet si lumina, foarte moderne pentru acele vremuri. Inca din 1926 Demostene pornise tratative cu Liga Culturala, al carei director de atunci era Nicolae Iorga, oferindu-se sa construiasca teatrul pe spezele sale proprii si urmind ca dupa 15 ani de exploatare in proprietatea sa, teatrul sa fie donat Ligii culturale.
Miscarea legionara luand o mare amploare dupa asasinarea in 1938 a lui Codreanu si abdicarea ulterioara a Regelui Carol al 2-lea, la 4 septembrie 1940 a fost proclamat „Statul National Legionar” in al carui guvern legionarii constituiau principala forta politica. In acest context istoric, Demostene Tranulis, fiind de origine elena, a fost destituit din Teatrul al carui ctitor si proprietar era. La scurt timp dupa aceea, teatrul a fost redenumit „Fantasio”.
In anul 1944, cand incepe ocupatia militara sovietica a Romaniei, urmeaza o alta perioada neagra, cand Teatrul Tranulis si Liceul Mircea cel Batran sunt ocupate de catre trupele sovietice si folosite in scopuri militare.
Pe langa Teatrul-Cinematograf Tranulis, Demostene impreuna cu cei patru frati ai sai au mai patronat multe opere, asociatii si institutii de interes obstesc, cum ar fi Liceul Mircea cel Batran si Biserica Capela Militara, fiind cunoscuti in oras ca mari filantropi.
Demostene a fost casatorit cu vaduva Elena Comanici. Elena avea deja doi copii dintr-o casatorie anterioara: Victorita si Traian Comanici, care a fost comisar sef al portului si ulterior al orasului Constanta.
Demostene Tranulis a fost deosebit de apropiat si iubit de familie si prieteni, avand un caracter bland si intelegator si nerefuzand niciodata sa ajute pe cei aflati la nevoie. Desi un simplu cetatean, Demostene a dovedit intodeauna multa dragoste fata de tara sa si orasul in care s-a nascut. Dupa terminarea razboiului, fiind o fire sensibila, a fost deosebit de marcat de greutatiile indurate de el si familia sa. A capatat in final embolie, murind dupa lungi suferinte,la 24 iulie 1946 la varsta de numai 63 de ani. Este inmormantat la Constanta, in locul de veci al familiei, alaturi de parinti si fratii sai.
Regizor si Scenarist. S-a nascut la Mangalia, judetul Constanta. Filmografie ca regizor: “Ciulinii Baraganului” – 1958, ”Ciprian Porumbescu” – 1972, ”Razboiul Independentei”- 1977, ”Burebista”- 1980, ”Colierul de Turcoaze”-1985, si multe altele. Ca scenarist: “Baietii nostril”- 1959. ”Ciprian Porumbescu” – 1971.
Medici greci care au practicat în orașul nostru
Farmacii în Constanța
La 1878 cînd Dobrogea s-a unit cu România în Constanța erau 4 farmacii.
Medici din epocă aveau voie să prepare și medicamente și astfel și-au deschis și farmacii.
Arta moșitului era practicată de 4 moașe:
